Misiune și Viziune
Misiunea Clubului Sportiv Şcolar este pregătirea (selecţia, iniţierea, educarea şi perfecţionarea) la un nivel cât mai înalt în vederea obţinerii unor rezultate deosebite în competiţiile internaţionale şi naţionale, şi mai ales promovarea unui număr cât mai mare de sportivi la loturile naţionale și cluburile de seniori.
Realizarea unui mediu de promovare a valorilor, de practicare cu plăcere a disciplinelor sportive, de realizare a unui climat propice educaţiei şi învăţării, de orientare a elevului spre împlinire în viaţa privată şi participare la viaţa publică. Şcoala este locul practicilor democratice în care elev, dascăl, angajat, manager se respectă reciproc, respectă statul de drept, legile şi acţionează pentru ca absolvenţii să devină cetăţeni loiali, creatori, responsabili.
Sportul are această proprietate de a cultiva în rîndul maselor spiritul competiției adevărate, al camaraderiei, al fair-play-ului și al atingerii idealurilor. Sportul școlar, are tocmai această menire, de a educa tinerii în acest spirit enunțat. Educația și sportul merg mînă în mînă, se autodetermină și se susțin necondiționat. Este de importanță maximă funcția socială, educațională, împlinită de cluburile sportive în cadrul comunităților.
Este de importanță maximă funcția socială, educațională, împlinită de cluburile sportive în cadrul comunităților. Sportivii devin idoli pentru majoritatea dintre ei, traseul lor este spectaculos și demn de urmat pentru mai toată lumea. Într-o colectivitate, oricare ar fi aceasta, sportivul este admirat, cunoscut și mai ales recunoscut ca fiind o persoană specială. Tinerii care îmbrățișează aceste modele vor fi cu siguranță pregătiți altfel pentru viață, vor fi mai puternici și mai solidari.
Rostul practicării sportului de performanță, lucrurile bune pe care le poți câştiga făcând sport şi care nu sunt palpabile:
spirit de competiție;
copilul invață să câştige dar să şi piardă;
işi dezvoltă capacitatea şi ambiția de a-şi atinge țelurile;
socializează;
călătoreşte;
devine ordonat şi organizat;
câştigă sănătate mentală şi corporală;
îşi fixează o alimentație sănătoasă;
îşi formează o ținută/postură frumoasă;
dezvoltă personalitatea iar pentru copiii introvertiți este un mod de a învăța să-şi exprime gândurile şi sentimentele;
învață să-şi învingă frica;
se contureaza caracterul si mentalitatea;
…și multe altele.
Toate aceste lucruri rămân, sunt ireversibile şi rămân tatuate pe creierul sportivului devenind un ghid pentu tot restul vieții.
Prin practicarea unei discipline sportive, elevul nu este absolut obligatoriu să fie campion într-o disciplină sportivă dar sigur va fi campion al societății, al sănătății.

